Starea emoțională a taților rămâne adesea în afara conversației.
În cercetarea despre familie, atenția acordată taților s-a concentrat frecvent asupra rolului lor în dezvoltarea copilului și mai puțin asupra propriei lor stări psihologice. Am pornit de la o întrebare simplă: ce factori se asociază cu simptomele de depresie, anxietate și stres în rândul taților din România?
Studiul a inclus 106 tați și a analizat împreună sprijinul social perceput, sentimentul de competență parentală, anumite trăsături de personalitate și statutul marital. Obiectivul nu a fost construirea unui portret al „tatălui vulnerabil”, ci înțelegerea contextelor în care dificultățile emoționale pot deveni mai probabile și a resurselor care pot funcționa ca protecție.
Keep Calm and Be a Dad: Psychosocial Factors and Fathers’ Emotional Well-Being
Ungureanu, I. C. & Golu, F. · Studia Doctoralia, 16(2), 2025
DOI: 10.47040/sdpsych.v16/2.191
106 tați
La studiu au participat tați din România aflați în contexte familiale diferite, inclusiv tați căsătoriți, divorțați sau separați.
Ce am analizat
Sprijinul social perceput, competența parentală, neuroticismul și statutul marital, în relație cu simptomele de depresie, anxietate și stres.
Publicat în 2025
Articolul a fost evaluat de specialiști și publicat în revista academică Studia Doctoralia. Psychology and Educational Science.
Sprijinul contează. Dar nu funcționează la fel pentru toți tații.Maecenas ultrices tellus sit amet sem placerat tempor.
Rezultatele au arătat că un nivel mai ridicat al sprijinului social perceput se asociază cu mai puține simptome depresive. Legăturile cu anxietatea și stresul au fost mai reduse și dependente de context. În același timp, sentimentul de competență parentală s-a asociat consistent cu niveluri mai scăzute de depresie și stres, indiferent de statutul marital sau de timpul petrecut împreună cu copilul.
Una dintre nuanțele importante a fost că statutul marital a modificat relația dintre sprijinul social și depresie: efectul protector al sprijinului a fost mai puternic în cazul taților căsătorți decât în cazul celor divorțați sau separați. Studiul nu poate demonstra relații de cauzalitate, dar indică nevoia unor forme de sprijin adaptate contextului real în care fiecare tată își trăiește rolul.
Nu este suficient să le spunem taților să ceară ajutor. Trebuie să construim forme de sprijin care chiar pot ajunge la ei.